Toamna este momentul în care numeroși arbuști, foioase și plante cățărătoare adoptă în mod natural o paletă de culori ruginii, cu accente de galben, portocaliu și roșu intens – datorate frunzelor, fructelor și nu numai. Deci este anotimpul perfect pentru a admira frunzișul autumnal în schimbare, din propria grădină!

Dacă îți dorești un spațiu verde ofertant și în lunile septembrie-noiembrie, echipa noastră de peisagiști te ajută cu un clasament cu 10 plante care au culori intense toamna, perfecte pentru grădina ta:

plante-pentru-gradina-care-au-culori-intense-toamna_1

1. CĂLINUL. Viburnum este un gen cu 150 de specii de arbuști veșnic verzi sau foioși, care se remarcă prin florile frumoase, fructele colorate și frunzele atrăgătoare. Alege Viburnum opulus sau Viburnum x pragense (foto 1) – aceste varietăți produc vara fructe roșii (în cazul opulus), care toamna devin albastre (și apoi negre) (în cazul V. x pragense), iar frunzele fie capătă tonuri cărămizii (V. opulus), fie rămân verzi (V. x pragense). Călinul este atractiv și versatil, tolerează soarele, dar are nevoie parțial și de umbră, pentru dezvoltare optimă.

2. HORTENSIA. Acest arbust este cunoscut pentru inflorescențele lui conice, care pot atinge 30 cm lungime și care își schimbă culoarea, pe măsură ce se maturizează. Alege, pentru grădina ta, Hydrangea quercifolia „Snowflake: toamna, frunzele capătă o culoare vișinie intensă (dacă arbustul e plantat într-un loc luminos, cu puțină umbră după-amiaza). O astfel de hortensie poate deveni cu ușurință un punct de atracție în spațiul tău verde, alături de alți arbuști sau plante perene.

3. ARBORELE DE STAFIDE/AFINUL CANADIAN/MERIȘORUL DE MIERE. Acest arbore/arbust dens are frunze ovale, care capătă nuanțe intense, galbene și roșu-portocalii, toamna. Amelanchier canadensis atrage păsările cu fructele lui comestibile (care – bonus! – pot fi transformate în dulceață). Deoarece este compact, afinul canadian se potrivește perfect în orice grădină mică. Poate fi plantat în jurul apei, în plin soare și poate controla eroziunea solului.

4. ARBORELE LUI IUDA. Cercis siliquastrum (foto 4) este celebru pentru florile lui spectaculoase (rozalii și comestibile), dar l-am inclus în acest top datorită frunzelor sale verzi, în formă de inimioară, care devin galbene în fiecare toamnă. Inflorescențele se transformă și ele în păstăi roșu-violet, super decorative. Plantează arborele lui Iuda în zone cu soare plin (pentru a-l ajuta să producă o mulțime de flori) și/sau umbră parțială (dacă locuiești într-o zonă a țării cu veri caniculare).

5. BÂRCOCII TÂRÂTORI. Cotoneaster horizontalis (foto 5) este o plantă târâtoare care aduce un aport peisagistic masiv în orice grădină în care este amplasată. Cu fructele ei tomnatice roșii, se întinde pe sol, pietre, clădiri sau garduri, reduce eroziunea solului, crește lent și are ramurile pline de frunzulițe lucioase, care devin portocalii și roșii, din septembrie încolo.

6. CORNUL. Cornus alba (foto 6) face spectacol și înainte să-și piardă frunzele, și după aceea, în anotimpul rece: toamna, numeroasele ramuri ale arbustului devin roșii (iar unele varietăți au frunze galbene sau mov) și atrag toate privire, în orice grădină. Planta crește rapid și este ușor de îngrijit, aratând extraordinar pe post de gard viu.plante-pentru-gradina-care-au-culori-intense-toamna_2

7. VIȚA CANADIANĂ. Parthenocissus quinquefolia (foto 7) și Parthenocissus tricuspidata sunt plante cățărătoare viguroase, cu o creștere rapidă, care pot decora cu succes un zid nordic, într-o grădină de mici dimensiuni. Cele două specii au frunze palmate (respectiv trilobate), care își schimbă culoarea de-a lungul întregului an, iar toamna devin extrem de roșii (dacă se află în soare plin). Această plantă cățărătoare este rezistentă la secetă și e una dintre primele care își schimbă culoarea frunzelor, în acest anotimp. Frunzișul ascunde bine fructele negre-albăstrui, care atrag constant păsările.

8. ARBORELE DE GUMĂ. Liquidambar styraciflua (foto 8) este un arbore foios magnific, cu un frunziș care cade toamna târziu, după ce a devenit – din verde închis – portocaliu, roșu și purpuriu. Fructele în formă de bile țepoase (de 2,5 cm diametru) rămân pe ramuri în anotimpul rece, de aceea arborele de gumă este excelent pe post de plantă specimen (care este cultivată pentru a fi admirată în spațiu deschis, într-un loc vizibil și central din grădină). Arborele iubește soarele și pământul umed, dar se adaptează într-o varietate de soluri (cu excepția celor alcaline).

9. ARȚARUL NORVEGIAN. Acer platanoides Crimson King” (foto 9), penultimul exemplu din clasamentul nostru, face spectacol toamna, grație coroanei rotunde și frunzișului său galben, portocaliu și roșcat. Acești arțari cresc rapid și pot trăi și 200 de ani. Plantează unul în propria grădină, în plin soare, pentru impactul vizual și umbra oferite.

10. SALBA CU FRUNZE ÎNARIPATE. Euonymus alatus (foto 10) are o culoare autumnală intensă, grație frunzelor roșii și fructelor ornamentale. Acestea din urmă sunt capsule care crapă și scot la iveală semințele portocalii, care rămân în pom până iarna. Salba atrage păsările, crește cel mai bine în soare și arată extraordinar dacă e plantată în fața unor arbori/arbuști veșnic verzi.

Pe lângă această listă de arbuști, foioase și plante cățărătoare care au culori vibrante în septembrie-noiembrie, poți include în grădina ta și plante care înfloresc toamna și care te ajută să ai un spațiu intens colorat:

  • mărul ornamental (Malus„Evereste) are fructe cu nuanțe roșiatice, în formă de mere miniaturale, care complementează la fix frunzele portocaliu-galbene, deci arată minunat toamna;
  • narcisa de iarnă (Sternbergia lutea) este o bulboasă perenă care înflorește la începutul toamnei și are flori galbene și frunze verde închis;
  • brândușele de toamnă (Colchicum „Waterlily) înfloresc în septembrie și octombrie și adaugă o pată de culoare liliachie în orice grădină (interesant e faptul că această plantă perenă nu produce frunze decât primăvara);
  • crinul de Guernsey (Nerine bowdenii) este tot o bulboasă perenă, care poate crește afară, în zone însorite, protejată de zidurile casei; toamna produce, timp de 4-6 săptămâni, floricele roz, în formă de trompete;
  • ochiul boului pitic (Aster sau Symphyotrichum) înflorește la finalul verii și începutul toamnei și are diverse culori, în funcție de specie – alb, bleu, mov, lila, roz, fucsia.